Iliev: „Criticile lui Becali, ceva firesc”** Care sunt diferențele dintre Pițurcă și Cîrțu în viziunea bulgarului venit de la Craiova

Iliev:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adus în această iarnă pe ultima sută de metri de la
Universitatea Craiova, Valentin Iliev n-a apucat încă să debuteze
pentru Steaua. Bulgarul susține că nu și-a pierdut răbdarea și
așteaptă în continuare liniștit să evolueze în meciurile oficiale
ale roș-albaștrilor. Fundașul are toate șansele să își facă
apariția pe teren în partida amicală de la Chișinău.

Ești gata să debutezi pentru Steaua?

Sunt nerăbdător să încep să joc. Sunt pregătit 100%, doar că mai
am nevoie de jocuri în picioare.

De ce nu ai jucat până acum, ai vreo
explicație?

Nu știu și nici nu sunt supărat pentru asta. Recunosc că nu mi-e
nici ușor. Niciun jucător nu vrea să stea degeaba. A fost perioada
asta proastă pentru mine, dar nu vreau să mă mai gândesc la nimic,
vreau doar să joc!

Ai spus că ai venit la Steaua pentru Gigi Becali. Ai mai
vorbit cu el? Cum vei reacționa dacă te va critica?

Nu, n-am mai vorbit de când am semnat. Dacă voi juca rău, e
normal să mă critice și nu numai dânsul. Criticile sunt ceva
firesc.

„Cîrțu a
ridicat bariera dintre jucători și antrenor”

Cum ți se pare Sorin Cîrțu?

E un antrenor foarte bun, ne explică tuturor tot ce e nevoie și
îmi place că nu există acea barieră rigidă între jucător și
antrenor. Lucrează profesionist și îmi plac antrenamentele pe care
le face.

Dar Victor Pițurcă?

E diferit de domnul Cîrțu. Mi-a plăcut mult și de dumnealui,
pentru că voia în permanență să nu pierdem nimic, să câștigăm, să
dăm totul la 100%. Îmi place mult de amândoi!

Ai fost căpitan și la ȚSKA Sofia, chiar și la Craiova… Îți place
să te impui în vestiar și în afara terenului
?

Jucătorii și antrenorul au decis ca eu să fiu căpitan. Pentru
mine nu e atât de important cine ia banderola, echipa poate fi
formată din 11 lideri.

La Steaua au fost mulți bulgari, toți au plecat cu un gust
amar. Nu îți e teamă de un eșec?

Nu. Cred că ceilalți bulgari au fost foarte buni. Unii dintre ei
jucau și la națională, dar nu știu de ce nu au confirmat. Poate au
avut probleme de adaptare. E important și cum au fost primiți
aici.

Am observat că ai o mașină de teren, un Hummer. Unde sunt
mai multe gropi? În România sau în Bulgaria?

Da, am un Hummer. În Bulgaria sunt cele mai proaste
drumuri!

„Nu-mi place să vorbesc despre faptul că sunt un tip religios.
Am multe tatuaje pe tema asta, dar țin pentru mine”

Valentin Iliev, fundaș Steaua

18
luni este durata contractului său cu formația din
Ghncea

3
goluri a marcat bulgarul Iliev pentru
Universitatea Craiova în acest sezon

20
de selecții la naționala Bulgariei are fundașul
Stelei

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce au făcut copiii cu trupul lui Silviu Prigoană, înainte de înmormântare. I-au respectat o dorință arzătoare
Ce au făcut copiii cu trupul lui Silviu Prigoană, înainte de înmormântare. I-au respectat o dorință arzătoare
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au confirmat că acesta a fost condus pe ultimul drum:
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei. Să se apuce de scris poveşti”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cazul lui Andrei, băiatul de 16 ani mort cu zile în spitalul din Târgu Jiu, schimbă legea. Anunțul făcut de Ministrul Sănătății
Cazul lui Andrei, băiatul de 16 ani mort cu zile în spitalul din Târgu Jiu, schimbă legea. Anunțul făcut de…
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Silviu Prigoană ar mai fi suferit un infarct marți dimineață? Dezvăluiri halucinante: „Vă e rău?”
Silviu Prigoană ar mai fi suferit un infarct marți dimineață? Dezvăluiri halucinante: „Vă e rău?”
Interzis în România și UE. Regulă nouă din 1 ianuarie. Dispare complet de la vânzare
Interzis în România și UE. Regulă nouă din 1 ianuarie. Dispare complet de la vânzare
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Vicecampioană naţională la baschet, deşi se află de o viaţă în scaun rulant
Vicecampioană naţională la baschet, deşi se află de o viaţă în scaun rulant
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×